Fara mama

Autor: Veronica Velescu, cl. a XII-a, Liceul „Vasile Alecsandri”, voluntar SPFM

Aveam 12 ani cind mama mea hotarise sa plece in Italia. Toata lumea, incetul cu incetul, pleca, mai bine zis, ii alunga saracia.

Eram mica si nu imi dadeam bine seama prin ce anume va trebui sa trec fara mama, de aceea asteptam cu nerabdare sa plece, si ma sosoteam des cu sora cind oare va pleca mai repede ca sa putem sa ne distram, sa merg la disco, sa fiu libera.

De ziua cind a plecat imi amintesc doar clipa cind eram in gara, la Chisinau, si eu am urcat in autocar pentru a merge pe perioada de vara la o matusa, iar mami cu Cristina (sora mea) ma priveau pe geam si plingeau, plingeam si eu... In ultimul moment iti dai seama ca pierzi o bucata mare din tine.

Vara a trecut repede, interesant. Deseori imi petrec vara la matusa in sat, de aceea nu am simtit nici o diferenta. In august, cind am venit acasa, pentru prima data am simtit ceva straniu, casa mea era straina, era pustie, rece, neprimitoare. Totul ramasese cum era, insa fiecare lucru imi era strain, rece, lipsea caldura ce o emana mama. In scurt timp m-am acomodat, insa nu deplin, ceva lipsea, ceva ce nu asi fi putut explica prin cuvinte...

Ma distram mult cu sora, cu prietenii, imi permiteam sa stau pina tirziu in oras. Am inceput sa ma imbrac mai bine, am obtinut primul telefon mobil. Se parea ca ar fi trebuit sa fiu mai fericita, dar NU, a fericire nu mirosea. Cu toate ca fata zimbea, in interiorul meu nu ma simteam bine, comod, ceva imi lipsea. Pentru mine aceasta senzatie, cind ai de toate si cauti ceva ce nu stii nici tu, este cea mai chinuitoare, si anume ea persista mereu.

Toamna sora a plecat la Chisinau, la studii. Eu am mers sa traiesc la unchiul meu. In acest moment s-a inceput adevarata mea suferinta. Unchiul, matusa, verisoara mea se purtau foarte frumos cu mine, cum se zice “doar in coarne nu-mi cautau”. Eu, insa, nu ma simteam bine, ma enervam de la nimic, incepeam sa-i urasc din ce in ce mai mult, cu toate ca ei nu-mi faceau nici un rau. Cel mai tare ma enervam cind matusa mea o pieptana, o saruta, o mingiia pe verisoara... Eu ma enervam pe ea deoarece ma durea faptul ca pe mine nu ma mai mingiie nimeni. Deveneam din ce in ce mai rea, mai rece, deoarece vedeam iubire familiala, dar eu nu o primeam. Singurul om alaturi de care simteam parca putina caldura era sora, dar ea venea din ce in ce mai rar acasa, iar la telefon vorbeam doar lucruri fara importanta spirituala. Poate e de necrezut, insa, eu inghetam, imi ingheta sufletul. Aveam nevoie de caldura sufleteasca.

Am inceput sa invat mai prost, nu vroiam si nu puteam invata. Mereu aveam tendinta de a fugi de la ore, ma certam cu profesorii, diriginta, in fiecare am inceput a vedea dusmani.

Insa, au obtinut prioritate prietenii, ma atasam de fiecare prietena ca de o sora, de fiecare prieten ca de un om foarte important in viata mea.

Iarna m-am imbolnavit foarte tare. Sora a venit odata acasa si s-a alarmat de starea in care eram. Mami a sunat-o pe o prietena de a ei cu care am mers la Chisinau, la spital. Am fost internata pentru o operatie foarte complicata.

Nu aveam nici o durere fizica, insa inauntru ma simteam goala, neajutorata, vroiam sa fie mami acasa, o chemam in vis si aievea. Aveam visuri urite, visuri in care vorbeam cu ea si ma jeluiam de tot ceea ce ma doare. Ma transformasem intr-o persoana dezorientata, dezechilibrata, absenta. Mereu ma gindeam la faptul ca sunt singura pe lume, aveam impresia ca sunt la marginea unei prapastii, si nimeni nu-mi da nici o mina de ajutor.

La citeva zile dupa operatie am primit de la mami o cruciulita (rozalie, cum o numesc catolicii). Aceasta cruciulita a servit pentru mine ca un impuls de a merge mai departe, m-a emotionat mult si m-a facut sa ma gindesc la faptul ca atit cit sufar eu aici, mami acolo sufera intreit.

Am fost bolnava mult timp, vreo 2-3 luni am stat numai in clinica. Cind am mers acasa, iarasi mi-a fost foarte greu, imi doream macar pentru cinci minute sa vie mami acasa, sa ma alinte. Cautam caldura in prieteni, dar, desigur, nu o gaseam si deseori aceasta ma aducea la disperare.

Odata cu primavara am reusit si am plecat acasa. Mi s-a permis sa traiesc singura, in apartamentul nostru. Prietena mamei, care e si vecina cu noi, ramasese sa aiba grija de mine. Si, intr-adevar, m-a ajutat de multe ori cu un sfat.

Ma distram mult, dar totusi noaptea adormeam cu lacrimi in ochi, asi fi dat toata distractia din lume pentru 5 minute alaturi de mami. Nu pot sa zic ca m-am destrabalat. Spre deosebire de multe dintre fetele ramase singure, eu am stiut tot timpul limita. Insa, am facut destule lucruri pe care acum le regret si, care daca era mami acasa, sigur nu le faceam.

Eram dependenta de prietenii pe care ii aveam. Am prietenit cu diverse grupuri. In majoritatea grupurilor ma afirmam, insa, totodata ma conformam valorilor grupului. Erau situatii cind, intilnind un vechi prieten, ma simteam mai inferioara, simteam de parca am decazut sau, invers, ma simteam superioara, de parca imi era rusine sa vorbesc cu el in public, rusine ca am prietenit cindva cu asemenea oameni. Astfel, am reusit sa cunosc indeaproape mai multe tipologii de oameni si am ajuns sa stabilesc locul meu in societate si nisa mea de oameni cu care sa comunic. Poate e un plus ca am avut ocazia sa cunosc grupuri atit de diverse, dar ar fi fost mult mai bine daca nu ma abateam niciodata de la nisa mea de cunostinte, fiindca acum nu-mi este deloc placut sa-mi amintesc cum nimeream in tot felul de aventuri sau cum am prietenit cu cea mai usuratica fata din oras. Chiar am trecut printr-un fenomen straniu... La virsta de 15-16 ani, fara sa-mi dau seama, ma indepartam de unele prietene despre care, peste un timp oarecare, se auzeau zvonuri prin oras ca sunt usuratice. Ma uimesc si acum cum de reuseam sa fac aceasta selectare intre prietene fara a constientiza acest lucru.

Liceul a fost locul unde m-am linistit putin. Un factor poate a fost faptul ca mami a inceput sa vina in vizita acasa, o data pe an, timp de o luna. Numaram si continui sa numar zilele pina in luna noiembrie, fiindca de fiecare data vine in aceasta perioada.

Acum deja nu-mi mai este atit de greu, tot timpul sunt ocupata cu activitatile liceale, precum si activitatile ca voluntar la SPFM, care cu adevarat imi sunt interesante. Acum nu mai simt necesitatea iubirii parintesti atit de mult, nu mai am nevoie ca cineva sa ma alinte ca mama, dar cind ma gindesc la aceste lucruri simt un gol ramas in suflet.

Mama mea este o femeie deosebita, o femeie ce s-a sacrificat pentru viitorul meu. “Scopul scuza mijloacele”, si chiar de a fost un mijloc mult prea chinuitor pentru ambele, alta iesire din situatie, pur si simplu, nu este. Si aici poate ca nu e totul cum s-a dorit, fiindca acum sunt clasa a 12-a si, in loc sa tind sa sustin examenele de BAC cit mai bine, sa intru la universitate, eu vreau sa merg peste hotare sa lucrez, sa cistig banul meu, iar BAC-ul – se poate cumpara, universitatea – la ce-mi foloseste, oricum dupa absolvire nu ai nici un viitor aici, in Moldova, precum nici peste hotare tare nu te ajuta.

Ce ma asteapta in viitor – nu stiu, insa sunt sigura ca copilul meu niciodata nu va ramine nici un minut fara mine, pentru ca stiu prea bine ca ceva mai dureros decit lipsa iubirii parintesti nu este, iar “te iubesc-ul” spus la telefon nu ajunge pina la inima. Si daca eu am fost destul de puternica pentru a putea inhiba durerile sufletesti, sunt tineri care nu au reusit si se cearta cu sine insusi, se alina in tigari sau alcool.

Balzac spunea ca o societate dementa porneste de la o familie dementa. Moldova e o societate in care aproape fiecare familie este destramata, in care relatiile copii-parinti sunt anormale. Si aceasta este rezultatul saraciei.

O prietena de-a mea intr-o discutie mi-a spus: “In lista de telefoane e scris cuvintul “mama”, si doar cind se termina banii stiu ca trebuie sa formez acest numar, in rest pentru mine nu inseamna nimic acest cuvint – mama.” Poate tinerii ca mine vor schimba lucrurile spre bine, caci noi stim cel mai bine cum e sa traiesti intr-o Moldova dementa.

Comentarii
	kiky Sincer, m-a impresionat. Vedem si stim aceste lucruri care se intimpla in jurul nostru, dar daca nu ne priveste... nu prea intelegem cit de importante sunt.
	victor E forte dureroasa istoria ta da ame e mai dureroasa ca eu miam pierdut tata cind aveam virsta de 6 ani el a decedat ca pe tata catare ca la impuscat si asta imi este mai dureros.De cit la tine:((
	Lory Mi-a atins sufletul aceasta istorie,parintii mei sunt acasa cind ma cert cu ei sau ceva de genu ista as vrea sa fi plecat si ei undeva sa nu fie linga mine sa ma certe atita,dar apoi dupa ce imi trece supararea recunosc ca imi sunt cei mai buni parinti din lume si nu imi doresc nici un rau.sunt fericita ca sunt linga mine.!
	diana Ei.Veronica!Esti cea mai tare!Stiam ca in tine este o furtuna,dar nu atit de intensa!Esti bravo ca totusi ai ramas o fata de treaba :) deacum cel mai greu a trecut,nu?Succes!!!!(Gabura)
	Olea Sunt si eu in situatia cind mama este plecata peste hotare,si stau singura,cind cu fratele mai mare,deacum 3 ani!m-am stricat si eu,m-am n-am fost exmatriculata din academie pentru restante!dar intradevar este greu,fara mama,fara acea persoana care numai prin privire iti poate alina orice durere!dar am rezistat,tot datorita iubirii fata de ea pentru ca erau situatii cind eram gata sa ma arunc sub prima masina! dar pentru ea este si mai greu,pentru ca faptul ca nu va fi alaturi intr-un moment greu o face sa sufere mai tare decit suferim noi! trebuie sa pretuim mamele noastre,indiferent daca sunt alaturi sau la distanta!
	ana maria si eu sunt voluntar si la fel nu am avut parinti pe parcursul copilariei...mi-ar place sa vorbim intr-o zi deschis, sa lasam deoparte carapacea asta de fericire pe care suntem impusi de societate s-o aratam...
	victor Bine ai spuso ana maria imi place frazele pe care leai scris.
	Flor Mi s-a facut pielea de gaina citind aceasta poveste si imi exprim respectul fata de tine Veronica si fata de toti tinerii care traiesc departe de parinti ( sau parintii departe de ei ). Va admir ca ati reusit sa mergeti pe drumul cel bun..iar parintii vostri cred ca sunt si ei mandrii de voi! Cred ca asta este cea mai mare rasplata pentru efortul lor!
	Nadea SI EU AM TRECUT PRIN ASEMENEA MOMENTE.AM RAMAS SINGURA LA 15 ANI ADICA FARA DRAGOSTEA MAMEI,FARA ALINAREA EI UNEORI ASTEPTAM O LUNA DE ZILE PINA SA O AUD SI CHIAR SI ACUM AJUNSA LA VIRSTA DE 22 DE ANI INCA SE MAI PASTREAZA ACEL GOL,SUNT ZILE CIND NU VREAU SA IMI AMINTESC PRIN CE AM TRECUT DAR NU E POSIBIL SA UIT FIINDCA SI SOARTA ARE GRIJA SA NE ADUCA IN MINTE ACELE MOMENTE SI NU STIU DACA VRE8O DATA LE VOI UITA.DAR TREBUIE SA FIM TARI SI SA RASPLATIM MAMELE NOASTRE PRIN PUTINUL CARE IL PUTEM OFERI SUSTINERE,STUDII CA TOT PENTRU NOI E ACOLO SI NICI EI NU_I ESTE MAI BINE CA NOUA
	victor Nadia mie mi-a placut istoria ta si o intelegi si istoria altora persoane dar cind vine vremea eu sa ma gindesc ceia ce am pe suflet voi nici iedie nu aveti cit de tare e greu sa traiesti fara tata care s-a suit la ceruri in veciivecilor amin asta e alta istorie.mie imi pare f rau de tinerii nostri care isi psierd parintii si pling du pa iei atunci imi ieste mai tare jele de cit sa fie plecat peste hotare.Eu prin aceasta vreau sa va zic ca parintii care-s plecati peste hotare iei se mai intorc pe o luna c-s nevada dar care nu mai au parinti-s decedati doamne fereste de asa ce va ca mama mea cind fusese ia in italia eu o sunam si o anuntam de ceia ce se intimpla in lume ca nu cum va sa o omoare si pe ea. miersi anticipat
	kris multi au trecut prin asta dar tre sa mergi inainte
	dian4k ni-a placut foarte mult sa stii ca si eu am trecut prin asa situatie.Parintii mei sunt plecati de mult timp avean 14ani pentru mine era un dezastru cind veneam acasa si nu vedeam pe nimeni.Dar totul trece,cu singuratatea trebuie sa lupti.Succes pe viitor
	Ana Veronica sunt si eu in cl 12 si pot sa iti spun ca am trecut si eu prin cele trecute de tine.Nu lasa miine in jos ridica capul si mergi inainte!!! MAMA este fiita cea mai scumpa si chiar daca uneori nu e alaturi de noi oricum gindul nostru mereu duce spre ea.Eu mereu inainte de a face ceva, ma gindesc: Cum o sa fie inima mamei daca o sa procedez astfel........? Te sfatiu si pe tine sa iti adresezi aceasta intrebare ori de cite ori o sa incepi ceva,si o sa vezi ca totul o sa aiba o schimbare mai buna.
	victor Ai spuso tu din suflet Ana iesti curajoasa sa stii ca mi-a placut chiar e foarte bine ce ai scris tu iai dat un sfat bun maladet bravicemo aplaudatio Cu totii pe Ana ca ia are inioma buna si va fi o mamica buna:)
	madalina_valean_93 stiu ce inseamna acta am citit acete randuri scrise de u cu lacrimi in ochi gandinduma la mami si mama a plecat de cand aveam 12 ani si de doi ani nu am mai vazuto eu stau cu bunici si cu inca 2 verisori deai mei care sunt in aceasi situatie ca si mine. stiu cat este de greu sa stai cu o verisoara deata care sa aiba parinti langa ea.asi vrea sa putem vb daca vrei sa VB IA IDUL MEU MADALINA_VALEAN_93
	iurcic Iti aduc in dar prin vis o lacrima de speranta pe care numai tu dar si eu simpt desre tata care nu e acasa
	nuntamd m-a impresionat articolul si l-am postat pe web-site-ul www.nuntamd.com, sper sa nu supar autorul ....in caz contrar contactati-ma... succese
	uunikoo asta e viata,cei puternici rezista si fac ce vor in timp ce aia saraci sant sclavii celor puternici,iar pt femeii e si mai greu,atat acasa cat mai ales peste hotare,care au fost acolo stiu ce umilinte tre sa indure femeile mai ales cele din tarile sarace in incercarea de a ajunge bine,ele sant doar jucarii sexuale pt cei de afara,cand se satura de tine te arunca ca pe o masea strikata,asta e soarta femeilor afara,foarte putine reusesc fiindca cei de acolo stiu ca ele sant in stare sa se vanda ca sa scape de saracie.
	elvira mama mea a plecat la 15ani de langa mine,sincer nu stiu cum am rezistat.ce e drept,am avut ganduri de sinucudere pt k ma simteam singura pe lume.ma lasa pe la straini sa aiba grija de mn.aveau,dar nu era mama.dar a trecut timpul&acum am 25ani,sunt casatorita si mama vine mai des acasa.culmea,mai des ca inainte cand aveam enorm nevoie de ea.dar nu ma supara,din contra ma bucur ca un copil de fiecare data cand vine acasa.sper sa aiba fiecare copil in suflet taria de a trece peste si sa nu-si bata jok de viata lui,sa nu o curme.succes si tarie sufleteasca tuturor.
	ALISSA MULTI COPII SUNT RAMASI IN TARA FARA PARINTA ,LA UN COPIL POTI SAI TRIMITI TOT SI SA DAI TOT ,DAR DACA MAMA NU E LINGA EL PARCA NU ARE NIMIC,....DAR CE MAI ZICI DE UN COPIL CARE MERGI PENTRU PRIMA DATA LA SCOALA CU BUNICA SI NU CU MAMA!? ASTA E VIATA--NICIO MAMA NU PLIACA DE BINE DAR PLIACA DE NEVOIE! NU? ISPANIA
	irinutza buna, veronica :) uite, am uitat sa scriu si eu parerea mea desi chiar tineam s-o fac. Esti foarte bravo: ai un mod de a exprima exact sentimentele si experienta prin care ai trecut, stfel incat si cei care au avut parte de parinti 100% simt prin ce trec o mare parte din adolescentii din Moldova. Eu am fost fericita sa ii am pe ambii parinti langa mine si priveam problema plecarii peste hotare doar ca una demografica pentru R.Moldova, dar acum am inteles care e impactul cel mai mare si mai dureros. Esti foarte curajoasa si ai admiratia mea pentru ce ne-ai povestit si noua.
	nicolina totul va fi bine,iar tu ai mare grija de tine,si bucurate ca este departe dar totusi exista
	anamaria sincer,cred k ai suferit f mult.Sunt de parere cu tine k mama ii numai una.
	Cristina Aveam si eu 12 ani, am si eu o sora. Mama m-a lasat exact asa. Doamne, cit de asemanatori pot fi oamenii! Acum sunt clasa a 12-a. Mi-am amintit de povestea mea cind am citit-o pe-a ta.
	Diana Bujac Veronica tinzi gresit :), dupa parerea mea, du-te si scrie BAC-ul, invata pentru el sa fii mindra de tine mai apoi. la virsta ta nu banii sint importanti, ci studiile. Viitorul ti-l faci singura. Peste hotare, oamenii cu studii superioare sunt apreciati. Cu cit esti mai scolit cu atit cresc sansele sa ai un viitor mai bun. Mie mi-ar fi rusine sa le povestesc copiilor mei, ca am cumparat BAC-ul ;) si cred ca si tie :). Foarte multi dintre noi au avut o copilarie grea: unora le-au plecat parintii peste hotare, altii au avut parte de niste parinti betivi si violenti, insa i-au avut aproape. Ce e mai bine? Pur si simplu, multi dntre noi am avut marele nenoroc sa ne nastem intr-o tara saraca din puncte de vedere economic, lucru care ne-a afectat aproape pe fiecare din noi, insa acest lucru nu trebuie sa ne impiedece dezvoltarea noastra, poate chiar ne face mai puternici, mai deosebiti...
	Natalia Multi copii din Moldova au aceasi greutate.Nu fizica dar morala.Stii Imi pare rau de ce ia ce se intimpla in Moldova,Dar de schimbat se poate.Pur si simplu moldovenii nu doresc sa infrunte saracia, cea ce nu e bine.Stii de mici copii suntem pusi la diferite greutati si le trecem dar odata devenim maturi nu vrem sa le trecem cautam o cale mai usoara ca de exemplu plecarea din tara.ce folos plecam facem bani venim acasa ii cheltuim si atit viata e trecuta departe de rude departe de casa departe de tot ce iti este drag si iubit.Eu vreau sa le spun tuturor parintilor de nu isi lasa copii ca tineretul nostru e srticat pe deplin avem nevoie de mai multa educatie, de a ne stii vita de unde pornim traditiiele,Deoarece uitate poporul nostru la fel va fi uitat si ingropat.
	alexandru sincer sa fiu am citit asta cu lacrimi in ochi..te inteleg perfect si eu sunt cam la fel doar ca ai mei sunt in oras dar nu mau crescut..mau lasat la bunici..si orcat d ebine ma ingrijit ei..doru de mama,de tata.doare foarte mult,mai ale ca....nu mai continui..daca vrei sa vb dami un email..as vrea sa schimbam cateva vorbe
	Nadejda sincer ma inpresionat si pe mine ca ceilanti toti, te inteleg perfect veronica am trecut si eu prin asa dar mai greu dar uite ca le reuseti pe toate crescind si intelegind cei acela cuvint mama si cit de pretios este curaj si nu mai bine si cel mai principal in crederea in tine face totul sicces. da veronica am sati zic ceva uite eu personal iti dau un sfat invata si fa unuversitate ca fara scoala nu faci nimic sti ca pentru si acea vinzatoare trebuie sa ai studi asa ca invata si nu te gindi ca nu va prinde bine sunt si eu la virsta ta si am gresit si eu si acum imi pare rau ca nu am invatat, dar la mine afost soarta sa nu invat si chinul de a sta mai mult prin spital scucese si multa sanatate cai mai buna decit toate :)
	alina mama mea tot e plecata(israel),si noi tot am trecut prin momente grele, dar ea prin si mai grele.teribil a fost cind acolo sa inceput razboiu-priveam ingrozita stirile protv ca nu cumva sa fi nimerit in atentate cetateni ai rep.moldova,traiam cu spaima fiecare moment al zilei pentru ca stiam ca in orice clipa s-ar fi putut intimpla ceva...dar asta e viata..tre sa fim tari si optimisti,sa nu ne lasam prada valurilor de sentimente si sa stim sa mergem inainte :)CINDVA SOARELE VA RASARI SI PE STRADA NOASTRA
	maria am ramas uluita ...de tot ce am citit aici...de articol si de comentarii...la moment eu sunt in italia ...am 24 de ani ...aici sunt eu singura departe de familie de frati si de iubitul meu care e acasa ....citind articolul au inceput sa imi curga lacrimi deoarece doar fiind departe de persoanele iubite se poate constientiza cu adevarat cit este de greu si de dureros sa nu ii ai pe aproape ...un simpu pupic de la mama si tata iti lumineaza ....imi lipsesc enorm si numai cind incep a vorbi despre ei mi se umple ochii de lacrimi...imi lipseste tot ..si pamintul si aerul de la moldova nemaivorbind de prieteni si colegi ...toti cei de peste hotare se lupta dar nu stiu pentru ce ...si de un lucru te asigur ...ai spus ca nu este viitor in moldova ..dar sa stii ca nici peste hotere nu este viitor ...si daca poti ..lupta si invata si la universitate ...si vei vedea ca nu iti va parea rau ....
	veronica Multumesc tuturor pentru comentariile voastre.Eu mai mult am vrut sa pun accent nu pe tregedia mea dar pe tragedia unei generatii intregi, findka ati observat cit de asemanatoare sunt povestile noastre.Intrebarea mea este oare care va fi impactul?
	nadejda da astai tocmai si impactul ca copii vor suferi tot asa cum a fost si pina acum si nu numa de la acesta vor deveni nervosi ,agitati mereu , credca stit si singuri dar vor trrebui mai multi psihologi pentru ai sustine de nu a luo o cale rea si dreapta insa eu le urez la toti succese si intelegi si parintei ca si ei nu pleca ca le bine acolo daer tot pentru bine nostru dar se primeste rau dar si binelepe o deoparte
	veronika sory ca contrazic dar credca psihologii nus in stare sa faca ceva..........
	ELENA NU E UNICA ISTORIE A VIETII. DAR E O POVESTE DE SUFLET,RETRAIRI .AM CITIT POVESTEA TA SI M-A CUTREMURAT IN ADINCUL SUFLETULUI. AM 3 COPII CU VIRSTELE DE 11-14 ANI.NE VINE GREU IN PLAN FINANCIAR DAR SUNTEM O FAMILIE SI SPER IN BUNUL DUMNEZEU CA NE VOM DESCURCA. VOM IZBUTI SA FIM IMPREUNA.IUBITI PARINTII,STIMATI-I ,ALINATI-I.IMPRIETENITI-VA CU EI,SUSTINETI-I IN TOATE,CACI EI PLEACA LA MUNCI PESTE HOTARE PENTRU BINELE VOSTRU,PENTRU UN TRAI MAI DECENT.NU LE DEZONORATI SPERANTELE.
	Victor am 23 ani si sint de 8 luni in sua,departe de casa,prieteni,parinti, iubita;citind povestea ta m-a miscat pina la lacrimi si mi-a zburat gindul deindata peste ocean,linga oamenii dragi;te inteleg perfect,vreau sa-ti atrag doar atentia la ceva:invata,ia bacul bine,fa o facult.si o sa-ti prinda bine chiar si daca vrei sa pleci peste hotare sau de vei sta in Moldova;gindeste-te ca o diploma o cumperi,dar cunostintele?asta p/u tine,in al 2-lea rind -o vei multumi intr-un fel oarecare si pe mama ta,care indurind atitea,va fi sigur nemaipoment de fericita daca vei studia(spun astea p/u ca mama mea asa e,iar mamele sunt la fel,cind e vb de copii,nu?)mult succes si bafta in activitatea ta;america te sprijina :)
	ALIONA ESTI BRAVO,DAR NU MAMA TA E DE VINA,ASA E VIATA IN MOLDOVA,TREBUIE SA LE ACCEPTAM PE TOATE. DAR TU NU-TI PIERDE SPERANTA,TOTI FACEM STUDII,CIND NE GINDIM PARCA NU NE-AR TREBUI DAR MAI STII POATE SE INTOARECE VIATA CU FATA SI LA NOI.SUCCES!
	tatiana cu toate ca mama e acasa eu nu simt pentru ca numi acorda timp deloc si mereu striga de la nimica toata la mine de parca eu sunt de vina
	MIHAELA_CAHUL MAMA MEA A INCEPUT MAI INTII CU MOSCOVA,A CONTINUAT CU ISRAEL,IAR ACUM A AJUNS IN SPANIA.AVEAM 3 ANI CIND A PLECAT PRIMA DATA,IAR EU AM CRESCUT LA BUNICI PINA CIND AM INCEPUT SA MERG LA SCOALA.MI-E GREU,DAR EU SUNT SIGURA CA DUPA O PERIOADA NEAGRA,CU SIGURANTA VINE UNA ALBA SI LUMINOASA.
	roxana ma marcat un pic povestea ta pentru ca si eu ma regasesc cumva in ea dar cred ca ai fost o persoana tare si ai stiut sa mergi mai departe felicitarii pentru ce -a ce esti mult succes in viata
	Ecaterina Eu stiu in ce situatie ai fost tu.Acum eu am 12 ani.La virsta de 10 ani mie miau spus ca eu sunt luata de-la casa de copii.Eu ma simteam pustiita,nu vedeam nimic si ii uram pe toti.Ma starueam sa arat zimbetul pe buze dar ce zimbet ese cind el e fals?A doua mea mama a plecat in Italia cind eu aveam 3 anisori ma crescut tata...Dar totusi imi trebuea iubire de mama.La virsta de 11 ani a doua mea mama s-a devortat cu al doilea meu tata.Eu am ramas cu tata deorece el ma crescut.Acum al doilea meu tata s-a casatorit.El mie ordonat so numesc pe sotia lui `mama`eu o numesc dar acesta este un simplu cuvint pentru mine.Eu niciodata nu am simtit caldura si iubirea ei.Toti cui ii spun istoria mea spun ca o alta persoana in locul meu avea sa fie stricata de tot,dar eu ma tin...Adese ori pling dar imi sterg lacrimile si rustesc`Pina acum am crescut fara iubire o sa cresc mai departe`...si cu aceste cuvinte adorm.
	dina iti inteleg foarte bine situatia ,deoarece eu tot traiesc o asemenea poveste dr putin diferita
	maro Am 30 ani si sunt din Moldova la virsta de 18 ani am plecat de acasa.De 12 ani sunt peste hotare singura si aş vrea să tsi spun că după hotare pînia e foarte amară,primii ani cind vediam pe mame care erau acolo imi ziciam de ce nu am avut şi eu părinţi care să plece şi eu sămi termin studiile.Am avut cunoştinţe de asta mai mult îmi pare rău.Ce folos că am bani,de aş avea acuma 18 ani nici odată nu aş face pasul ăsta.Trebue săi speli picioarele mamei şi săi bei apa.Pentru voi a plecat aşa că stai în banca ta şi să inveţi şi zi şi noapte ca să-ţi demonstrezi ţie insuşi cît de puternică şi capabilă eşti.Numai aşa o so faci fericită pe mama ta şi pe tine însuşi.Dar ţine minte după hotare eşti un nimic mai ales fără studii. Îmi cer scuză ca ţiam scris aşa mesaj dar asta este adevărul...
	taja nu am cuvinte pt ma regasesc in unele paragrafe, insa mama mea nu e plekta peste hotare, dar nici nu eu nu am simtzit dragoste din paretea parintziilor. asa qm prietena fetei are scris in telefon "mama" asa am eu "tata" si "mama" pt mn nu inseamna mare lucru
	svetlana îţî înţeleg durerea,sora mea a plecat cu doi ani în urmă şi-i duc mereu lipsa,pentru că suntem legate una de alta sufleteşte,aşa cum spui tu că te durea atunci cînd nu te alinta nimeni, aşa simt şi eu uneori cu toate ca am alături de mine un om care mă iubeşte mult. Fetiţa ei stă cu mine şi mă strădui să-i dărui aceeaşi dragoste cu care ma căutat ea pe mine.Eu îţi doresc să ai succese mari la bac pentru că eu şi sora mea am învăţat în acelaşi liceu unde înveţi tu, şi am finisat cu succese,liceul a fost pentru noi şcoola vieţii. Sora mea a terminat Universitatea pentru străini din Perugia- Italia, aşa că strădui-te şi dute la studii dar nu la lucru... Succese
	corina la fel de inghetata sunt si eu, si am avut clipe dure, in care ca si tine eram geloasa ( si sunt uneori) pe copii care sunt iubiti.Au fost perioade in care ma credeam vinovata pentru respingerea asta din partea parintilor, chiar ma invinuiam si ma complexam , credeam ca am fost parasita datorita faptului ca sint mai urita, mai rea... Cu siguranta n-o sa fac ca parintii mei...as vrea cind voi fi matura si la casa mea sa adopt cel putin un copil, ca sa ofer ceea ce eu nu am avut parte...
	corina Oamenii care nu au trecut prin aceasta experienta nu pot intelege, oricit de mult ar sustine contrariul...am avut si eu cosmaruri, si mi-am dorit si eu o familie mai mult decit orice pe lume...crescind mai mare am inteles ca nu-ti alegi parintii si am inceput ( ca sa evit autodistrugerea si depresia) sa ma implic in tot felul de activitati, care sa-mi ocupe mintea. Dar si asa, am momente cind simt cum cad in abis... o metoda buna este sa ai un prieten cu care sa vorbesti despre starile tale si care sa te prinda de mina atunci cind aluneci...
	corina Si totusi ma simt atit de vulnerabila pe plan afectiv...cind eram mai mica uram oamenii care mi-au dat viata, fiidca m-au facut sa sufar atita ( crescind mai mare am inteles ca nu totul depinde de noi si uneori destinul poate lua intorsaturi nedorite, intr-un fel oarecare i-am iertat, sau cel putin incerc sa nu-i judec), si ma intrebam de ce anume eu, de ce nu pot fi un copil normal ( fiindca aceasta lipsa de dragoste te schimba, de ex. uneori ranesc oamenii, involuntar, ca un fel de razbunare inconstienta). As putea sa vorbesc la infinit despre asta, fiindca aceasta parte a vietii mele -copilaria si adolescenta- au fost marcate de aceasta tragedie( pentru mine asta este defapt)... am invatat si am constientizat lucruri pe care altadata nu le-as fi aflat... si totusi, niciodata n-as dori cuiva sa treaca prin ceea ce am trecut eu, Veronica sau multi alti copii din Moldova.
	gabriela e treist , mi-a umblat la suflet povestea ta . fruntea sus .......IN FIECARE ZI , ESTE O FEREASTRA SPRE MIINE.
	natalia Stii puiule, te apreciez pentru puterea, rabdarea, intelepciunea de care dai dovada. Sa stii ca mama ta nu a plecat de buna voie, tot pentru tine si sora ta sa sacrificat, pentru a va oferi un viiitor mai bun. sa fii puternica si in continuare...!!!
	cristina mda...mi-au dat lacrimele in ochi,la mine e cam aceeasi situatie si eri iam zis mamei k nu mai pot si o sa ma spinzur,dar imi pare rau,pentru prima data om auzit-o plingind.oricum ce e al nostru e pus deoparte.noi ne vom schimba viitoru...poate...
	Sergiu Asa a fost si va fi mereu eu deja nu mai pot spera,nici nu vreau pentruca avem o conducere de ,,invidiat,,viitorul il facem singuri.
	nastiush_a buna,sincer sa-ti spun m-a impresionat istorioara ta,ku toate ca am avut si eu una mai komplikata,am ramas singura,singurika fara mama,tata si sora,am trecut prin niste momente kulminante,imi venea sa ma sinucid atit de greu si pustiu era,eram inkonjurata numai de prietene care se foloseau de ce aveam,sincer acum kind mi-au revenit parintii acasa inteleg viata cu totul altfel,sunt singura ca majoritate copiilor trec prin asa perioade,asta ne e dat,:( !
	tania Am citit povestea ta, m-a emotonat pana la lacrimi suferinta ta sufleteasca foarte asemanatoare cu a mea si a multor tineri... Dar nu acesta este motivul pentru care iti scriu, iti scriu deoarece dupa ce am citit acesta reflectare a sufletului tau, mi-am schimbat parerea despre tine care parere pentru tine nu conteaza. Vreau sa-ti spun ca multi trec prin situatii similare insa putini stiu sa pastreze limita decentei. Sa stii ca sunt mandra de tine, felul in care scrii spune foarte multe despre tine si anume ca esti o persoana cu un IQ mare stii ce vrei de la viata si cu un pic de noroc iti vei atinge scopurile. Tania.
	camelia mi a placut f mult cum ai scris ai talent sa stii.ai avut taria de a trece peste asta si te felicit ,de multe ori in viata se cer sacrificii.
	victoria ai o poveste foarte trista dar nici la mine nu у ь ai vesela eu am ramas fara tata de un an si opt luni si de atunci si mama a plecat peste hoyare ca sami asigure mie un viitor