Inca nu era tirziu...

Autor: Anonim

Arata ca toti oamenii obisnuiti: 2 miini, 2 picioare, 2 ochi. Respira acelasi aer, impreuna cu noi ceilalti, privea acelasi cer, calca acelasi pamint. Si, totusi, ceva il facea neobisnuit – era infectat cu HIV. Isi ducea povara resemnat, purtind peste sine pecetea unei disperari tragice. De undeva din fata sfirsitul ii galopa in intimpinare si chiar daca pentru nimic in lume nu ar fi vrut sa stea fata in fata cu acest sfirsit, nu mai putea schimba nimic – nici sa-l biruie, nici sa-l ocoleasca, nici macar sa fuga de el.

Se tinea departe de oameni, pentru ca ultimii ii aratasera ferm ca locul lui este departe de ei. Isi cladise chiar un zid de aparare cu care se invelea ca o manta de nepatruns. Dar intre peretii grosi ai zidului mai fremata o inima, mai pilpiia un suflet tinjind dupa mingiiere, acceptare si dragoste. Asa l-am cunoscut – avea ochii pustii si-un zimbet amar ii macina chipul...

* * *

• Tu nu ai inteles, inima nu e singura mea problema.
• Mi-am dat seama...
• Chiar si in ce mod am facut rost de hepatita C si Endocardita?
• Da...
• Nu, nu intelegi. Crezi ca pur si simplu stau de unul singur in salon?
• Nu te deranja, eu cu adevarat imi dau seama.
• Si de faptul ca sint infectat cu HIV?
• Doar ti-am spus ca am inteles totul...

In rastimpul cit am facut schimb de aceste fraze isi tinuse capul plecat, acum si-l ridica, privindu-ma indelung, parca nevenindu-i sa-si creada ochilor.

• Si tie nu-ti este teama?
• De ce? O maladie ca oricare alta.
• Si nu vrei sa pleci?
• Ai obosit?
• Sigur ca nu, pur si simplu pina acum toti care au aflat, au facut stinga imprejur si-au plecat.

* * *

Eu am ramas, am vazut cum cedeaza pustiul si ochii se umplu cu caldura, cum se rispesc intariturile si cum o inima raspunde celeilalte cu respect, afectiune si recunostinta.

* * *

Frinturi din discutii telefonice.

• Cum esti?
• Binisor.
• Am sa trec astazi sa te vad. Nu prea stiu cind, poate pe la 13.00, ori 14.00, 15.00, chiar...
• Nu-mi spune cind, eu oricum am sa astept.

* * *

A fost un timp deosebit pentru ambii, cind ne-am straduit sa fim sinceri si deschisi unul cu celalalt, cind am stiut sa intelegem si sa ne sustinem reciproc. Iar el, care suferea mai mult ca mine atit fizic, cit si sufleteste, gasea in permanenta puteri si cuvinte pentru a ma incuraja. Nu a fost meritul meu de a-l accepta asa cum era. Imboldul de a pasi in aceasta relatie se gaseste la Matei 7:12: „Ce vreti sa va faca oamenii, faceti-le si voi la fel...”

Intr-o zi medicii au pus denumire oboselei mele necurmate si senzatiei de neputinta. Imi doream mult sa vina cineva si sa-mi spuna: „Lasa-ma sa impart cu tine povara ce-o duci”. Diagnoza mea nu este atit de fatala si rusinoasa ca HIV-ul, dar oricum, nu venea nimeni. Si atunci am spus: „Doamne, nu vine nimeni, dar pentru ca este scris „Ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le la fel...”, am sa stau eu cu cineva, caruia ii este mult mai greu decit mie.”

Ca oricare din noi era suflet de pret inaintea lui Dumnezeu, imi pasa de vesnicia lui. Pe parcurs ne-am tot apropiat, apoi mi-a devenit atit de scump... Eram gata sa lupt cu o lume intreaga, doar sa fim lasati in pace, si acum as sta importiva ei, numai de s-ar intoarce, doar sa-i mai aud o data vocea, intrebindu-ma: „Cind vii?”

Mi-i dor de ochii lui calzi, de glasul blind, de inima si sufletul sau delicat... Era ca noi, nu? Poate de mii de ori mai bun ca unii dintre noi... Si ce folos daca ai fi sanatos tun, si cinic, si plin de egoism, si rautacios, cine s-ar incalzi linga inima ta...?

Isi regreta trecutul, nu prea avea cu ce sa se laude, dar nu invinuia pe nimeni. „Mi-am ratat viata si e numai vina mea. La inceput esti puternic, iti pare ca-ti apartine toata lumea, iar cind incepi a vedea realitatea, deja e tirziu... Si-acum, e tirziu de tot, asa-i de tirziu ca nu mai reusesc s-o iau de la capat. Tu meriti mult mai mult decit ceea ce sint eu, nu vreau sa te nenorocesc. Nu vreau sa mai fie cineva ca mine, tu nu stii ce-nseamna sa fii singur, gunoiul societatii...”.

Si unul, si celalalt am trait agonia si nenorocirea unei dragoste neimplinite. De cite ori mina a ramas sa-i atirne in aer, pentru ca era prea responsabil si nu-si permitea sa ma atinga. „Stii cum te-astept? Fac tot posibilul sa ascund ceea ce simt, de ce ti-as oferi sperante desarte? Intr-o zi vei intilni pe cineva...”

Am fost nefericiti... El – pentru ca nu-si putea permite sa ma iubeasca cum si-ar fi dorit, eu – pentru ca nu ma puteam bucura de dragostea ce mi-ar fi oferit-o, daca nu ar fi fost HIV-ul. Si totusi nu ne-am reprosat niciodata: „De ce-ai venit acum cind e tirziu de tot si prezenta ta nu-mi da nimic decit regret si durere?” sau „De ce nu esti ca toti ceilalti ca sa ma poti iubi?”

Ne-am tacut durerea, raminind unul linga altul, tinindu-ne de miini si incurajindu-ne pina la capat. Pentru mine personal HIV-ul nu era o problema, el, insa, probabil ma respecta prea mult... Citi barbati se joaca cu inimile femeilor si chiar sint mindri ca o fac?...

Nu am reusit sa-l conving ca el este cel de care aveam nevoie, cred ca ar fi trebuit sa fiu mai insistenta, insa asteptam ca timpul sa le aseze pe toate, dar vremea ne-a stat impotriva. A trecut pe alaturi in goana si nici macar nu mi-a soptit: „Hai, c-a ramas putin de tot...”

Acum nu se mai grabeste nicaieri, se-aduna lent, se-aseaza intre noi doi si ne tot desparte, si ne tot desparte... Si nu mai e nimeni care sa ma tina de mina si sa ma sarute in crestet ca pe un copil. Si nu-mi mai alinta nimeni numele, si nimeni nu ma mai asteapta...

Dar ar fi fost foarte frumos sa gatesc pentru el, sa-i tin in ordine hainele, sa-i stau alaturi.

Ma doare pentru cum a plecat, dar asa a ales el si stiu ca a facut-o pentru noi, cei din preajma, ca sa nu ne impovareze, ca sa nu ne umple de rusine, ca sa nu traim si noi agonia lui, a unui suflet singur si respins de majoritate.

Si, totusi, avea atita afectiune si dragoste, si caldura in inima ca nicidecum nu era tirziu sa o daruiasca si sa primeasca alta in schimb. Pentru nimeni din ei nu e tirziu, doar HIV-ul distruge corpul, sufletul, insa, ramine sa spere, sa iubeasca, sa caute intelegere si acceptare. Ei sint la fel ca noi, cu griji, cu retrairi, cu bucurii mici si sperante mari... De multe ori sint mai buni ca noi, iubind fara egoism si chiar fara sa astepte ceva in schimb...

Comentarii
	mary sa sti k te inteleg...si mi se pare o idee buna faptul k vrei sa ajuti o persoana mai bolnava decat tine........dar iti tin pumnii pt k stiu ca ii vei fi alaturi.....si gandeste-te k nu o faci degeaba..........
	Adriana m-ai facut sa plang...de fapt sa ma induiosez..uite cum povesti de dragoste tandra, frumoasa, adevarata, se intampla langa noi
	oxana Este uimitor cum lupta unii pentru o dragoste imosibila,unde chiar nu se poate face nimic si altii au totul ca pe tava si dau cu piciorul...
	marry esti o persoana cu inima mare, ai foarte mare tarie de caracter, foarte putini ar fi procedat ca tine...
	kry desi nu te cunosc,te admir enorm de mult.atitudinea ta fata de el este mult peste puterea de intelegere a multora dintre cei din jurul nostru...iti doresc din suflet s intalnesti pe cineva care sa iti poata oferi cel putin ceea ce ti-ai fi fi dorit sa traiesti in acele clipe...si nu uita ca in viata lucrurile se intampla intotdeauna cu un scop...!amintirea este cea care ramane si ne face uneori sa zambim,chiar daca simtim tristete...
	alina ma doare ignoranta care persista la noi in societate fata de acesti oameni,de multe ori acestia sint izolati, injositi sau luati in bataie de joc
	ruxandra nu pot sa zik prea multe,pentru ca nu te cunosc,dar din cate imi dau seama pot sa zik k esti o persoana deosebita,cu un suflet minunat,nu stiu cati ar fi procedat la fel k tine,cu siguranta nu multi
	Livius Intr-adevar un suflet enorm care la ora actuala chiar nu credeam ca mai exista in aceasta tara bananiera , unde toata lumea alearga numai dupa lucruri cit mai usor de obtinut si de valoare cit mai mare uitind ca de fapt cel mai scump lucru in aceasta viata este caldura umana si sufleteasca! Toata stima !
	ion mda interesant
	Didina foarte interesant