Despre adolescenta...

Autor: Doina Buruiana, voluntar SPFM si peer-educator Reteaua Youth-Peer Moldova

Ceea ce veti citi in continuare (si, speram, va avea continuare intr-un ciclu de eseuri) sint reflectiile unei adolescente ... despre adolescenta. Sint retrairi personale si ginduri cu care puteti fi sau nu de acord, dar sint cu atit mai importante cu cit sint spuse sincer si liber. Va invitam sa le cititi si discutati eventual.

Adolescenta, datorita omniprezentei sale sub forma vaga dar perceptibila de mixtura dulce-amara, ma determina sa o resimt mai mult ca si trasatura, nu neaparat ca si varsta... Pentru ca varsta inseamna partial si evanescenta, de cate ori am exclamat, cu tipic teribilism adolescentin, ca vreau sa mor tanara, ca-mi sunt suprasuficiente responsabilitatile pe care le am si ca mi-e destula suzeranitatea parintilor (a tuturor maturilor!!!) si ca nu vreau alti sefi...

Ma complac prea mult in starile antagonice de fierbinte si-nghetat; greata si extaz; Tot si Nimic; si nu dau profesionalismul meu de hoinar pe idealul unei „cariere de succes”...

Un viitor luminos, pe care mi-l promite tata, cu pretul renuntarii la notiunea mea de „timp liber”, un viitor asigurat, pe care mi-l promite mama, cu pretul amanarii trairii altor sentimente decat cele de dorinta de a invata sau de a face temele constiincios, viitor pe care mi-l rezerva profesorii, daca renunt la brusca dorinta de a nu ma implica in ora sau la impulsul de a abandona...

Ei (maturii) isi rezerva dreptul de a decide pentru mine, definitia de crestere. Si cu toata rautatea si furia de care sunt capabila, devin brusc atat de intelegatoare si le accept definitia, pentru ca, in definitiv, ea este corecta – doar ca incompleta.

Cresterea si dezvoltarea mea nu e indicata (neaparat) de numarul zecilor, a diplomelor, a laudelor...si hoinareala e crestere, si plimbarile sunt; pentru ca nu pe tabla, la scoala (care ma creste ca OM Educat) simt viata – ci, acolo, unde cu atata inversunare ma impiedicati sa ma duc...pe strazi, pe poduri, pe alei, cu prietenii, spre lac, in holurile si salile teatrelor (care ma cresc ca OM). :)

Partea II | Partea III | Partea IV | Partea V

Comentarii
	Jenea Interesant punct de vedere....m-a impresionat mult
	anonim am simtit=o si eu... si a murit in mine starea ceea, de parca nici nu a existat. citeodata ma intreb unde s-a dus? caci era ceva fantastic. acum am ramas cu frumusetea vietii adulte. un mare rahat de altfel. cit esi copil ti se spun tot felul de povesti, peste tot auzi idealizari ale dragostei, pacii, frumosului... ca mai pe urma sa ti spuna ca viata este grea, ca oamenii se si urasc, se si cearta, se si omoara., ca dragostea trece, ca ai "instinct sexual", ca trebuie sa=i imiti pe ceilalti ca sa fii acceptat, ca exista norme sociale si legi... eu nu cred in trecut, si adolescenta mea e in trecut... doar mi-a venit o emotie veche de nedumerire si revolta... ceea ce ai scris e foarte creativ si am simtit libertatea ta pentru o secunda... te felicit, ai fost asa cum ai vrut sa fii!
	alexandra am 14 ani si am simtit tot ce a simtit si ea...nu sunt sigura ,dar cred ca de la parinti si colegi am multiple complexe...parintii vot mereu sa invat,si doar sa invat,si imi este prea mult.am o sora de 11 ani si tot ce greseste se rasfrange asupra mea...colegii sunt rautaciosi ... din aceste cauze,orice adolescent are un loc de refugiu;existent sau nu,acest loc numai si numai al nostru le linisteste. cand sunt trista,ma refugiez in desenele mele.creez personaje care sunt exact cum imi doresc sa fiu.deoarece nu am prieteni,singura persoana in care am incredere este mama mea.chiar daca nu este mereu de acord cu mine,nu am pe altcineva la care sa apelez daca esti parintele unui adolescent,incearca sa-l intelegi!chiar daca nu o arata toti,sunt dezorientati,si toti trebuie ajutati!
	victor Eu sunt deacord cu alexandra pentru ca eu sunt de'ja parinte si ar trebui sa fiti si voi deacord cu alexandra VA MULTUMESC
	n'kara (doina) oameni, mersi pentru aprecieri. nu prea ma asteptam la ecouri ale eseului meu atat de pozitive si...inteligente. :) promit, curand vine si al 2-lea eseu... alexandra, cand mai cresti un pic, poate scriem o carte despre cresterea si educarea copiilor? serios, noi ca adolescenti care au ceva de zis pedagogiei... anonim, prefer o adolescenta "zbuciumata" decat o maturitate pasnica si supusa...dar ma tem ca o pierd...
	regeret mult ca NIMENI inca nu intelege un lucru SIMPLU -- ati devenit niste papusi intr-un joc foarte murdar care va lipsi de adevarara IUBIRE.Cei care arunca pietre in PARINTI le or culege cand vor deveni la varsta lor.
	frumos spus adolescenta-o combinatie din amarsi dulce,toti avem trairi pe care nu le intelegem, ne simtim citeodata atit de singuri,incit recunosc ca uneori am simtit ca sunt singura care sufera pe acest pamint,va multumesc ca existati OAMENI
	mihaela sunt de acord cu alexandra
	ION nas avea nimic inpotriva celor spuse dar nimic nou ar fi bine nu un comentariu dar mai degraba o solutie de a trece mai usor peste aceste momente. multumesc
	copile dragi, adolescenta e doar o perioada scurta din viata nsostra, insa maturitatea dureaza mult mai mult, dar ca sa te formezi un adult educat trebuie sa fii foarte atent ce faci in adolescenbta, p/u ca in acest rastimp, foarte scurt, copilele dovedesc sa faca titea greseli, de care apoi se caiesc toata viata, asa ca daca mama iti da un sfat, gindeste-te ca iti vrea doar binele, ea stie ce zice...