| Planificarea familiei
Avorturile în Moldova...
 Articol realizat de: Ludmila Șargov, jurist
Recent cineva îmi povestea despre o femeie care a făcut 19 avorturi în timpul vieții sale. Ea a explicat că soțului ei nu-i place să folosească prezervativul și că ea se teme să folosească pastile hormonale. La fel am auzit despre o mamă din Moldova care fiind foarte preocupată de reputația sa în societate, a impus-o pe fata ei adolescentă să facă un avort la o etapă destul de înaintată a sarcinii sale, fără ca să-i pese de sănătatea ei. De obicei fetele tinere nu îndrăznesc să discute cu părinți despre sarcina lor, iar prietenii le spun că este ceva destul de normal să faci avort chiar în a 5-a sau a 6-a lună de sarcină.
Sunt sigură că fiecare din voi a întâlnit sau a auzit de femei care au trecut prin această experiență dureroasă. Sau
poate chiar tu ai trecut printr-un avort, sau poate chiar în acest moment te gândești la această opțiune.
Statistica ne arată că 78% din femei în Moldova au făcut 2 sau mai multe avorturi. Șase ani în urmă, 83% din totalul sarcinilor erau întrerupte. În prezent numărul avorturilor în țara noastră este aproape egal cu numărul nașterilor.
Vestea bună este că rata avorturilor în Moldova a fost în scădere în ultimii zece ani. Totuși femeile din Moldova încă fac mai multe avorturi decât, de exemplu, femeile din Estonia, țările Scandinave sau Germania.
De ce?
După părerea mea, ignoranța oamenilor și lipsa de informație despre avorturi face situația din Moldova să fie alarmantă.
În conformitate cu Sondajul privind Sănătatea Reproductivă, cauza principală a avorturilor rămâne a fi situația social-economică grea a familiilor și a femeilor oamenii sunt pur și simplu prea săraci. Mai mult de jumătate din femeile tinere în Moldova au recurs la avort din cauza venitului mic, lipsei spațiului locativ, șomajului, lipsei de educație, fricii de a-și pierde serviciul etc. Ultima cauză îndeosebi este foarte des întâlnită, mai ales în cadrul firmelor comerciale nou create care nu pot asigura femeilor protecția socială în timpul sarcinii sau concediului de maternitate.
Femeile mai în vârsta fac avorturi la fel din cauza unei gândiri tradiționale (de tip sovietic): "Femeile întotdeauna au făcut avorturi, ele sunt legale și nu este nimic anormal în aceasta". Dar, de fapt, este dacă privim la situația din alte țări avorturile sunt foarte rare acolo. Problema este că oamenii în Moldova până în prezent consideră că pastilele hormonale ... îi fac "grași și păroși". Încă deseori putem să întâlnim tineri care spun prietenelor lor să nu ia astfel de pastile, pentru că ele sunt periculoase...Și poate că așa erau lucrurile, să zicem, cu 20-30 ani în urmă, dar noi trăim astăzi în secolul XXI și lucrurile s-au schimbat! De ce atunci femeile europene le folosesc?
O altă problemă în acest sens este faptul că pastilele contraceptive cât și alte metode contraceptive moderne nu sunt ușor disponibile. Oamenii nu știu unde să le procure. Aș dori să vă dau doar un exemplu în acest sens: la sfârșitul anilor 80, la spitalul regional din Drochia au fost făcute 1800 avorturi, fără ca metodele contraceptive să fie disponibile. Zece ani mai târziu, în 1998, la același spital au fost distribuite 3941 cicluri de pastile contraceptive și ca rezultat, în 2000 doctorii de la același spital au făcut doar 20 avorturi. Aceasta este un exemplu foarte pozitiv.
Știți cumva care este motivul unei astfel de descreșteri pozitive în rata avorturilor în Moldova în ultimul deceniu? A fost stabilit că aproape jumătate din toate femeile sexual active au început să folosească metodele contraceptive moderne. Poate că ele pur și simplu au înțeles ca avortul de fapt nu este o cale umană de a controla rata nașterilor.
Să comparăm Moldova cu alte state
Fiecare stat are practica sa în privința avorturilor. Există state, care sunt mai tolerante în a recunoaște dreptul la avort, așa cum este Moldova, și state, care sunt foarte restrictive în ce privește recunoașterea temeilor pentru efectuarea unui avort legal, așa cum este Polonia și alte state catolice.
Moldova în prezent este una din țările fostei Uniuni Sovietice cu una din cele mai înalte rate ale avorturilor. Femeile tinere din Moldova între 20 și 25 ani fac încă de 3-4 ori mai multe avorturi decât femeile din Germania! Dacă comparăm Moldova cu Rusia, situația se pare că se îmbunătățește treptat, dar sigur, având în vedere că Rusia are una din cele mai înalte rate ale avorturilor din lume trei din fiecare cinci sarcini se sfârșesc cu avort! În mediu, fiecare femeie din Rusia a făcut mai mult de trei avorturi în viața sa.
Din momentul declarării independenței sale, rata avorturilor în Moldova a scăzut mai mult de două ori (de la 74.8 din 1000 de femei în 1990 la 30.8 în 1998). Acesta este un rezultat pozitiv, dar nu și suficient de bun daca îl comparam cu, de exemplu, Belgia unde rata avorturilor este de 6 din 1000 de femei sau în Germania 8 avorturi la 1000 femei.
Moldova este o țară foarte tolerantă în privința avortului, mai ales dacă comparăm țara noastră cu, de exemplu, Irlanda. Trebuie de menționat că Constituția Irlandei garantează un drept egal la viață atât mamelor cât și copiilor ne-născuți. Singura situație care poate servi drept temei pentru efectuarea unui avort legal este riscul pentru viața femeii.
Să privim practica avorturilor din perspectiva juridică
V-ați întrebat vreodată dacă un copil ne-născut are careva drepturi? Cunoașteți bine faptul că primul drept garantat de Constituția Moldovei este dreptul la viață. Dar întrebarea este din ce moment se începe dreptul la viață?
În Moldova dreptul la viață se începe din momentul în care copilul a făcut prima inspirație. Așadar, un copil ne-născut nu este privit ca o persoană, nu este considerat un individ, nu are dreptul la viață și astfel femeia poate liber să decidă asupra unui avort.
Părerea mea este că legislația Moldovei în acest domeniu este destul de controversată. Legea cere femeilor însărcinate, care lucrează în condiții nocive, să schimbe locul lor de lucru, legea la fel nu le permite consumarea alcoolului și folosirea drogurilor în timpul sarcinii (pentru a nu dăuna copilului), și le cere să urmeze în mod necondiționat instrucțiunile medicului pentru a asigura dezvoltarea normală a fătului. Pe de altă parte, femeile din Moldova pot liber decide să ucidă copilul său ne-născut! Legea astfel impune o obligație asupra femeilor de a nu-și dăuna copilul și a asigura nașterea unui copil sănătos, dar pe de altă parte recunoaște dreptul femeilor de a nu permite copilului să se nască!!!
Când efectuarea unui avort este legală?
Efectuarea unui avort este legală în Moldova, când există acordul femeii însărcinate și când este efectuat de către un medic licențiat într-un spital sau într-o altă instituție medicală specializată. Astfel, avorturile nu pot fi efectuate în clinici private. Din 1996 efectuarea avorturilor este achitată de către femeile, costul avortului variind între 100 și 150 lei. În același timp, costul celei mai scumpe metode de contracepție este aproape de 80-90 lei. Metodele de contracepție sunt astfel nu doar mai puțin periculoase, dar și mai ieftine și este întotdeauna mai bine de a preveni o sarcină, decât de a o întrerupe.
Avortul în Moldova se efectuează în baza unei cereri în timpul primelor 12 săptămâni de sarcină. După acest termen, efectuarea avorturilor este posibilă timp de 28 săptămâni în baza unui motiv medical, socio-economic, cât și de ordin personal cu o autorizație specială din partea unei comisii de medici locali.
În prezent Moldova are una din cele mai vaste liste de temeiuri pentru efectuarea avortului la cererea femeii: moartea soțului în timpul sarcinii, sarcina în urma violului, privațiune de libertate a femeii însărcinate sau a soțului ei, divorț în timpul sarcinii, cazuri de incapacitate la copii în familie, privarea de drepturi părintești, motive sociale, economice sau situația când numărul copiilor în familie este mai mare de cinci.
Situația în alte țări
În Cipru, Israel, Polonia, Spania și Elveția, legislația privind avorturi este încă foarte restrânsă și permite efectuarea avorturilor doar în cazuri de viol sau în cazul de handicap al fătului, sau pentru a proteja sănătatea fizică și mentală a femeii. Acces la avort a fost la fel restrâns în Ungaria, unde recent au fost introduse modificări în legislația respectivă.
În majoritatea țărilor, părinții trebuie să-și dea acordul pentru ca fata lor adolescentă să facă un avort. Vârsta minimă variază între 14 ani în Austria la 16 în Moldova, Olanda, Georgia, Ucraina, Norvegia, și chiar la 18 în Bulgaria, Danemarca, Ungaria. Este interesant de menționat că Turcia este singura țară din regiune unde femeile nu pot face avorturi, dacă soții lor nu sunt de acord cu aceasta. Și nu contează care este vârsta femeii, 16 sau 46!!!
Persoanelor care efectuează un avort ilegal le sunt aplicate penalități introduse de noul Cod Penal al Moldovei. Efectuarea ilegală a avortului se pedepsește cu o amendă de 200-500 unități convenționale (o unitate este egala cu 20 lei) sau cu privațiune de libertate pentru o perioada de până la 10 ani. Ce este de fapt un avort ilegal? Aceasta înseamnă întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârșită:
- În afara instituțiilor medicale
- De către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale
- În cazul sarcinii ce depășește 12 săptămâni.
- În cazul contraindicațiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operații sau în condiții anti-sanitare.
Femeia care a făcut un avort ilegal nu este penalizată.
Astfel, dacă condițiile impuse de lege sunt respectate, nimeni nu poate interzice unei femei de a face avortul. În ochii legii, ea nu a făcut nimic rău. Această realitate este tristă...
De ce este rău sa faci un avort?
Este desigur decizia ta ce să faci cu corpul tău, dar... Avortul este o intervenție chirurgicală. Orice intervenție de acest fel, adică una nenaturală, reprezintă de fapt un risc mare pentru sănătatea ta. În afara de aceasta, avortul arată atitudinea fiecărei femei față de corpul său dacă într-adevăr ți-ar păsa de tine, ai face totul pentru a evita o așa intervenție cum este avortul. Sunt multe alte posibilități care trebuie luate în considerație înaintea unui avort. Puteți să găsiți mai multă informație în acest sens în secția "contraceptive" pe paginile iubire.md.
În afară de aceasta, folosirea unei metode de contracepție simple, așa cum sunt prezervativele, oferă la fel un alt tip de protecție împotriva diferitor boli sexual transmisibile. Adeseori poate că nici nu te-ai gândit la aceste posibilități.
Doar un număr foarte mic de femei din Moldova (6%) folosesc prezervative, și aceasta se întâmplă chiar dacă trăim în secolul în care SIDA se răspândește cu o viteza îngrozitoare! Un sondaj de opinie efectuat de Asociația de Planificare a Familiei din Moldova arată că, 1/3 din femeile tinere (în vârsta dintre 14-17 ani) care au avut relații sexuale, nu se protejează împotriva sarcinii sau bolilor sexual transmisibile. Doar 12.8% din totalul tinerilor din Moldova folosesc prezervative în timpul primei relații sexuale. Majoritatea tinerilor totuși nu se protejează la primul lor contact sexual. Ca și consecință, tinerii reprezintă la moment 15.4% din totalul persoanelor diagnosticate cu SIDA!!!
Un lucru negativ este faptul că în multe regiuni din Moldova lipsește orice educație sexuala. Ar fi bine dacă lecțiile de educație sexuală ar fi fost obligatorii la fiecare școală. În țările Scandinave, de exemplu, astfel de lecții sunt obligatorii deja de câteva decenii, și rata avorturilor respectiv este mult mai joasă.
Așadar, trebuie de luat în considerație un șir de alte opțiuni, mai umane, pentru controlarea nașterilor: metodele contraceptive moderne de înaltă calitate sunt disponibile astăzi!!!
Noi, cei de la iubire.md, suntem bucuroși să încercăm să ajutăm pe fiecare din voi care aveți întrebări, îngrijorări sau care aveți nevoie de un sfat. Sunteți la fel foarte bineveniți sa ne contactați pe noi și specialiștii noștri, ginecologi, consilieri și juristul care vor fi la dispoziția D-voastră.
|