Despre adolescenta (V)

Autor: Doina Buruiana, voluntar SPFM si peer-educator Reteaua Youth-Peer Moldova

Sunt constienta cand afirm ca teatrul a reprezentat elementul primordial in procesul meu de crestere. Mai ramane si pana in prezent un puternic catalizator al ei...

Vorbind matematic, primul spectacol adevarat l-am vazut la 13 ani („Hamlet”, la Teatrul „Eugen Ionesco” (TEI), pe 2 martie :). Atunci, a fost momentul, trait si simtit constient de mine, cand am inceput sa cresc ALTFEL: pana atunci, citeam Jules Vernes, scriam poezii (esuate), tipice varstei, priveam „Tanar si nelinistit”, mai ascultam si Britney Spears pe alocuri; da, am ajuns sa accept si aceasta perioada „Before”, dar regret timpul pierdut aiurea.

Ceea ce ma atrage mult la teatru e incarcatura emotionala determinata de suprapunerea si intersectarea, inevitabil, a 3 planuri: energiile personajelor, ale actorilor si cele ale spectatorilor.

In afara de o veritabila sansa de acumulare a cunostintelor de cultura generala, o ocupatie mondena, schimb de pareri, relaxare (ma rog, uneori... :(, teatrul e o forma de cunoastere/recunoastere si cautare/gasire a eului, prin acordul sau dezacordul cu modul in care regizorul a interpretat piesa, cu regasirea in vreun personaj, cu flexibilitatea de care se da dovada prin adoptarea sau personalizarea unei idei, teorii, atitudini desprinse din spectacole.

Totusi, teatrul e mult mai mult decat teoria expusa mai sus. Nu incerc sa conving pe nimeni – mai sunt oameni care o simt...

Pentru ca ma obisnuisem sa vad spectacole doar la TEI, am desconsiderat multe alte spectacole pentru ca nu se ridicau la nivelul asteptarilor mele (foarte mari, in mod justificat), dar si mi-am dezvoltat un ochi critic destul de „jurnalistic” :).

Cred ca Moldova sta bine la capitolul teatre, din punct de vedere artistic, pentru ca are resurse foarte calitative, dar productivitatea care scade din cauza problemelor financiare, a scandalurilor, a scaderii motivatiei, etc... Nu am zis nimic nou cu asta...

Exista o mare densitate de actori geniali in perimetrul strazilor Sfatul Tarii si Mihai Eminescu. Si sper ca va veti lasa convinsi nu de mine, ci de Petru Vutcarau, Ala Mensicov, Veaceslav Sambris, Vitalie Drucec (tot TEI-ul, www.tei.md), Petru Oistric, Anatol Durbala, Leo Rudenco, Andrei Sochirca, Angela Ciobanu (Teatrul National „Mihai Eminescu”, www.eminescu.md), Iurii Andriuscenko, Vsevolod Gavrilov, etc. (Teatrul Rus „Cehov”), neaparat Igor Caras...si multi altii. :)

Sunt spectacole care prin forta lor m-au schimbat considerabil (nu zic cum anume ;)), pe care vreau sa le revad („Hamlet”, „Ghetou”, „Patimi dupa Andrei”, „Chip de foc”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Mizantropul”) si pot sa continui mult...

Interesul meu pentru teatru nu prea a fost inteles – acceptat, poate, ca un fel de ciudatenie... („Teatru?! Hmmm...”) – in mica masura, ceea ce m-a facut si mai insistenta in privinta lui...

Nu ma indoiesc, multi dintre noi au o pasiune (nu in sensul de hobby!), de unde porneste un alt eu... Fie ca e vorba de desenele animate japoneze ale Irinei, care ii imprima o nuanta copilareasca in privire si gesturi, fie ca sunt...

P.S. A ta care e?

Partea I | Partea II | Partea III | Partea IV

Comentarii
	lluvia buna... shi mie imi place teatrul foarte shi foarte mult, a inceput sami plac dupa ce am vazut un spectacol cu Veceslv SAmbrish, de atunci continui sa ma duk la teatru de fiecare data cind apare ceva nou:)... imi place foarte foarte mul!